Dar nu! Nu te mai rog. Te-am mai rugat o data. Ai vrut sa pleci. Am crezut ca pot sa resist cu asta dar dupa o ora te-am sunat. Te-am rugat, te-am implorat!! Sa nu pleci, sa nu ma lasi, sa nu ma omori! SI JUR, iti jur ca daca erai in fata mea in momentul ala, as fi cazut in genunchi la picioarele tale si te-as fi implorat din nou sa nu pleci.

Insa, tu iubitul meu, dragul meu, tu ce faci? Tu ce faci acum?? Ceee? Cee? CE NAIBA FACI? Ma lasi balta, nu-ti pasa, nu te doare, nu plangi, nu ti-e dor! De ce m-ai mai primit inapoi? Din mila? Stii ce? Pastreaza-ti mila! Ce fel de creatura esti? Cum poti sa mai pretinzi ca ma iubesti cand nu te apropii de mine nici atunci cand te astept umila la o fereastra… Cand imi arunci o privire in scarba, din obligatie, dupa care treci si imi intorci spatele.

Te suparai cand nu iti spuneam de ce plang. Uite ca iti spun acum. Am plans!! Am plans acasa, in pat, sub perna, la scoala, in ore, in pauza, pe strada, in microbuz si din nou acasa! AM PLANS! Si tu? Tu unde dracu’ ai fost? Ai idée de toate lucrurile ce mi s-au intamplat? Ai idée ca poate cu tine alaturi puteam sa trec peste ele? Nu.. dar ce-ti pasa tie? Si stiai!! STIAI ca doar TU mi-ai mai ramas, ti-am zis ca pot sa ma lase TOTI singura atata timp cat de am pe tine. Dar ce ai facut? Ai plecat odata cu ei.. Si te vad cum te indepartezi…cum VREI sa pleci…

Au fost momente cand te-am ranit. Dar iubitule, tu m-ai torturat. Mi-ai scrijelit pe inima numele tau cu sange.Si acum NU POTI sa pleci, nu poti sa ma lasi doar cu numele tau acolo!!!

Poti…?

Ianuarie 2011

Distribuie/Salveaza

Mă plimb aiurea. Nu știu ce vreau să fac de fapt… Sunt mari șanse să nu vină, să nu-i pese de fapt. Și eu nu intenționez să stau singură în noaptea asta, în vreo cameră de hotel. Nu știu de ce, dar nu mă încântă deloc ideea. E frumos Brașovul. Mult mai mare ca Piteștiul. Și e un alt aer… L-am văzut acum două săptămâni, dar… nu am văzut tot. Nici nu cred că mă îndrept spre centru, habar n-am. Când sună iar telefonul și răspund, încep să privesc cu atenție ceea ce e în jurul meu.

- Hei, unde ești? spune, cumva ușurat că am răspuns.

- Nu știu, recunosc încet. Am pornit de la gară și am ajuns… ăăă, am ajuns nu-știu-unde.

Mă învârt pe loc și mă apucă panica – m-am pierdut.

- Zi-mi ce vezi pe acolo.

- Un parc.

- Sunt skateri pe acolo?

- Da…

- Vezi o clădire dărăpănată pe care scrie Hidromecanica?

Eh, naiba, că după clădiri dărâmate mă uit eu…

- Da.

- Bun. Te duci în parcul de copii de lângă skateri și mă aștepți acolo. Ok?

- Bine…

Și închide. Mă așez acolo, ca să… ce? Fir-ar, fir-ar… Mă simt jucată. Nu știu de ce mă ambiționez să cred că îi pasă, că promisiunile alea au însemnat ceva. Rămân, totuși. Să nu mă aibă pe conștiință. După ce mă vede, îl rog să mă întoarcă la gară. Și atâta tot… The end.

Cred că aștept vreo zece minute până îi recunosc pașii grăbiți, speriați. Se așeză lângă mine și mă îmbrățișează. O jumătate de secundă vreau să mă opun, apoi cedez. Mă simt prea în siguranță în brațele lui, încep să plâng.

- Îmi pare rău.

Oftez și simt că tremur – oboseală, teamă, nervi?... Nu știu.

- Nu ai de ce… Trebuia să anunț că vin. De fapt, nu trebuia să vin.

- Liniștește-te. Acum ești aici.

Da, sigur, că asta mă ajută cu ceva…

- De ce nu mi-ai dat niciun semn de viață? Am fost o aventură de două zile?

- Nu. Exclus, afirmă apăsat. Mi-a fost frică să nu cumva să mă respingi. Sau să ai o altă viață acasă la tine. Nu știu, a fost prostie, sunt conștient, dar… nu știam ce să fac. Am vrut să te sun de zeci de ori și închideam chiar înainte să sune. Am început să scriu zeci de mesaje și rămâneau netrimise. Îmi pare rău, oftează.

O altă viață acasă? Făceam din astea? Promiteam? Pf… încrederea trebuie construită, mai ales la noi.

- Și totuși… nimic.

- Îmi pare rău, sincer. Nu mai plânge, te rog, spune și îmi șterge lacrimile cu degetele, fin, aproape cu teamă – sincer, nu știu de ce nu le pot opri; îmi e bine în brațele lui. Bagaje ai?

- Nu?...

- Cum nu? se miră. Ai venit cu ce? Cu mâinile în buzunar?

Mă amuză uimirea lui. Spun un „da” zâmbind.

- Bine, hai să mergem.

- Unde?

Eu voiam înapoi la gară. Dar pot acum să plec? Nu… nu pot.

- Nu știu, vedem.

Fie… Mergem cu mașina până la el acasă, mâncăm ceva – eu voiam să fac „inspecția”; îmi place să mi-l imaginez stând în pat, sau la birou, dar nu am ocazia încă – și ieșim din nou. Mă liniștesc. Un om nu poate juca atâta timp teatru, s-ar fi dat de gol cumva dacă nu mă voia, de fapt, cu el. Mă plimbă. Într-un timp mă folosește drept model și nu pot să nu râd copios de indicațiile lui: „privește mai sus puțin”, „zâmbește o clipă!”, „hai, măăă, ridică un pic genunchiul!”. După ședința de foto – sau de râs – mergem într-un parc. Copilării – îmi lipsea să mă dau în leagăn și să mă și simt așa, copilă. Seara mă vrăjește, din nou, cu un peisaj superb, prins de la Belvedere. Sunt… topită. Și-mi amintesc de excursia cu el. Mă las moale în brațele lui – o să te doresc până când mă refuzi vizibil, până când voi fi sigură că asta se întâmplă de fapt. De parcă-mi citește gândurile, mă sărută. Mi-era așa dor de gustul lui…

***

Film. Nu știu ce film e, sincer… Nu mă uit la el, nu prea mă interesează. Nu mă pot concentra la asta. Am stabilit că mă duce el acasă înainte ca ai mei să ajungă, duminică. E seară, suntem singuri la el, cocoțați în mijlocul patului, cu focul în șemineu – nu-i frig, dar creează atmosferă. E ceva comedie pusă de pe un dvd – parcă mi-a spus și numele. Mintea mea e atentă la cum i se simt respirațiile, la aroma de cafea și țigară care e impregnată în piele. La faptul că e prima oară când nu petrec noaptea cu rude sau cu o colegă, ci cu un băiat, care mi-e (aproape) iubit. Mi-e cumva teamă. Nu că mi-ar face ceva – deși asta ar trebui să fie pregnant – ci că poate, din zăpăceala care m-a pornit azi, o să fac vreo nebunie. Nu vreau să regret nimic…

- Nu vreau să regret nimic, repet cu voce tare.

- Nu, Ema, nu… regreți? Uf, nu… Uite, promit că mă duc și dorm în sufragerie, promit. Nu ai ce să regreți.

Bine… bine. Inspiră adânc și calmează-te. Îmi e prea somn, din cauza asta cred că gândesc aiurea. Mă duc și fac un duș, pierd timp în oglindă, mă gândesc că nu-mi stă bine părul, că nu m-am spălat suficient pe dinți. Mă sperii ca naiba când bate în ușă și, deschizând-o doar puțin, îmi întinde un tricoul de-al lui. Bombăn niște mulțumiri și dispare. E alb și lung, foarte foarte lung. Ies în final și mă opresc în ușa sufrageriei, unde, pe fundal, cântă Vama. „Numai pentru mine ești fata-n boxeri și-n tricoul alb.” Mă uit în jos, la mine și mă apucă râsul. Ei, haide, ai făcut-o intenționat.

Se uită la mine și zâmbește. Stă pe marginea canapelei, cu o pernă pe care o tot torturează.

- Noapte bună, spun încet și vreau să mă duc în dormitor. Oftează și mă întorc. Mă las în genunchi lângă el și-l sărut. O dată, de două ori, dar a treia oară mă desprind încet.

- Mulțumesc, mult, șoptesc și de data asta plec.

Mă ascund în pătură și adorm mai repede decât m-aș fi așteptat. Până dimineață, tot ce știu e că am visat mult și urât. Nu sunt sigură că m-a calmat de vreo două ori sau doar am visat și nici nu știu de când e lângă mine în pat. Încă nu a răsărit soarele când îi simt mâna peste talia mea și respirația în păr. Adorm înapoi – așteptăm raze.

Distribuie/Salveaza

- ce fel de blogger eşti? atunci când ai deschis poarta ta virtuală spre această lume, care au fost gândurile care te-au motivat, ce anume încerci să aduci nou, al tău, acestei lumi virtuale şi... ce anume ţi-a dăruit ţie această lume.

sunt psi şi vă invit să ţesem poveşti tivite cu cafea şi voie bună, ca în fiecare miercuri. hadeţi mai aproape... cafeaua este gata!

Distribuie/Salveaza

Cât de singur poţi fi înconjurat de atât de mulţi?

Nu ştiu. Întotdeauna m-am simţit singur. Încă de când eram mic. Priveam lumea şi totul altfel. Aveam mereu altă viziune în ceea ce privea realitatea.

La şcoală, obişnuiam mereu să mă contrazic cu profesorii. Ei nu vedeau ce văd eu, nu ieşeau din tipare, zici că aveau nişte perechi de clape asemănătoare cu cele pentru cai, să nu poată privi în părţi, mereu în faţă, într-o singură direcţie. Poate că unii dintre voi îşi amintesc că aveam şi religia ca materie pe vremuri. Era să rămân corijent. Când a auzit ce am avut eu de spus, cum vedeam eu lucrurile vis-a-vis de creştinism şi cum invocam eu logica şi ştiinţă în detrimentul instinctului de turmă, profesorul de religie, preotul, omul lui Dumnezeu, un om cu barba plină de firimituri şi cu sutana mereu neîngrijită, i-a chemat de urgenţă pe părinţi mei. I-a convins că trebuie neapărat să mă îndrepte către lumină. Era de datoria lor, cică, să se asigure că practic urmez aceeaşi cale ca toţi ceilalţi, să nu carecumva să pun întrebări sau să privesc în părţi...Dar eu vedeam lumina, numai că strălucea altfel.

Am crescut. Tot singur mă simţeam. Nu găsisem pe nimeni care să mă înţeleagă. Discuţiile pe care le aveam cu ceilalţi erau seci, simple, fără culoare. Nu, nu am căzut în depresie. Obişnuiam să mă retrag în lumea mea.

Am observat că starea mea de singurătate era destul de contagioasă. Pe la servici, pe acasă, de fapt pe oriunde, am observat că persoanele din jurul meu începeau să-mi „împrumute” starea. M-am documentat şi am aflat că conform unui studiu, în medie, o persoană se simte singură 48 de zile pe an. Dar dacă acea persoană are un „prieten” singuratic mai adaugă încă 17 zile la cele 48. Nu vroiam asta. Eu am motivele mele. Singurătatea ta nu seamănă deloc cu a mea. Eu încă mai aştept, nici eu nu ştiu ce exact...

A doua zi după ce am descoperit asta, totul s-a schimbat. Dintr-o dată începusem să am mulţi „prieteni”. Eram unul dintre ei. Mă schimbasem complet. Toată lumea mă vedea altfel. Trăiam o viaţă „normală”. După câteva zile, chiar nu mă puteai deosebi de ceilalţi. Dar, totul nu era decât o mare minciună. Purtam o mască. O mască ce-mi ascundea tristeţea, singurătatea. Nimeni nu-mi putea vedea adevărata faţă. Înăuntru eram tot eu, aceeaşi persoană care vedea totul diferit şi care nu avea pe nimeni să o înţeleagă.

Timpul a trecut. Port aceeaşi mască zâmbitoare. Pentru restul lumii totul pare perfect...dar nu este deloc aşa. Nu ştiu dacă voi găsi pe cineva care să mă înţeleagă. Dar eu aştept...

Distribuie/Salveaza

12. Cernobîl Tours

Zona care a fost afectată de dezastrul nuclear din 1986 și care se află în apropierea localității Prypiat, Ucraina, oferă excursii pentru cei care sunt interesați de această catastrofă şi doresc să vadă personal locurile contaminate. Organizatorii excursiilor la Cernobâl vă asigură că nivelul radiaţiilor rămase în urma dezastrului sunt prea mici pentru a vă afecta sănătatea, însă pericolul nu vă poate afecta doar sănătatea fizică. După ce a ați terminat turul, veți descoperi că ați fost afectat și sufletește.

11. Death Road Tour

North Yungas Road (de asemenea cunoscut și sub denumirea de ”El Camino de la muerte” – “Drumul Morţii” în spaniolă) este un drum de 70 de km, care face legătura între orașele La Paz si Coroico în Bolivia. Cunoscut pentru pericolele sale extreme, a fost botezat ”cel mai periculos drum din lume” în anul 1995 de către Inter-American Development Bank. Are o singură bandă de mers, curbe extreme, parapeții lipsesc cu desăvârșire, iar vizibilitatea este redusă. Ploaia și ceața, dar și noroiul îngreunează și mai mult accesul pe acest drum, plus că există pericolul prăbușirii stâncilor. Se estimează că între 200 și 300 de călători își pierd anual viața în această zonă. Deşi în prezent este mai puțin circulat, un număr tot mai mare de motocicliști se aventurează pe acest drum pentru adrenalină.

10. Bungee jumping într-un vulcan activ

Pentru 10.000 de dolari, puteţi face bungee-jumping dintr-un elicopter în gura vulcanului Villarrica din Chile. Vulcanul este activ, lava este ”perfect” de fierbinte și bolborosește de zor, deci toate ingredientele unui vulcan ce parcă stă să erupă sunt prezente. Nu trebuie decât să aveți curajul să vă aruncați 213 m în această ”piscină” hot.

9. Înot în ape populate cu rechini

Dacă vreți cu adevărat să vă testați limitele, încercați apele în care mișună rechinii . The New Smyrna Beach, din Florida, este cunoscută sub numele de capitala rechinilor din întreaga lume. La doar o oră de nord-est de Orlando, New Smyrna Beach își așteaptă turiștii cu plaje cu nisip alb, dar aveți grijă! La mică distanţă, în apă, pericolul aşteaptă.

8. Volcano Helicopter Tours

Să admiri interiorul unui vulcan din elicopter pare o idee atractivă, dar este ,de asemenea, și mortală. Mulţi doritori de adrenalină și-au asumat riscul de a face excursii cu elicopterul în interiorul vulcanilor activi din Insulele Hawaii, dar nu întotdeauna excursiile au ieșit așa cum au fost planificate. Peste 30 de oameni și-au pierdut viața în accidente de elicopter în timpul excursiilor începând din anul 1995.

7. Alpinism pe Mont Blanc, la frontiera dintre Franța și Italia

Alpinismul este un sport periculos, iar încercarea de a escalada Mont Blanc poate fi un joc cu moartea. Altitudinea muntelui atinge un maxim de 4,877 metri, rafalele de vânt ating 95 km pe creste. Dacă puteți înfrunta temperaturile extreme, vântul nu îl puteți învinge. Numai în anul 2008, peste 50 de oameni și-au pierdut aici viața.

6. Înotul cu meduze

Cei mai mari prădători din Australia nu sunt rechinii, șerpii și nici măcar crocodilii. Sunt viespile de mare (Box Jellyfish), o specie de meduze care traieste in apele tropicale australiene, capabile sa omoare instantaneu. O arma mortala se afla ascunsa in cel mai fragil invelis. Tentaculele sale sunt inzestrate cu peste 5.000 de celule veninoase, iar contactul acestora cu corpul uman este fatal. Veninul viespei de mare este cardiotoxic si neurotoxic. Pe intregul glob, anual, viespea de mare ucide mai multi oameni decat rechinii si crocodilii la un loc.

5. Sărituri de pe stânci la Bash Bish Falls

Bash Bish Falls din Massachusetts reprezintă un loc minunat pentru a face fotografii, dar aici se găsesc și pericole ascunse. Multe persoane care s-au încumetat să sară pe de aceste stânci ca într-o piscină și-au pierdut viața, deoarece marginile stâncilor s-au prăbușit.

4. Alpinism pe Mount Cook în Noua Zeelandă

Cu inaltimea de 3.754 m, Aoraki Mount Cook este cel mai inalt munte din Noua Zeelandă. Muntele care atrage alpiniști din toata lumea cu piscurile sale acoperite de zăpadă se află în Parcul National Aoraki/Mount Cook, iar Aorkiin înseamna Strapunge-nori in Maori. Dar parcul este predispus la avalanşe şi condiţii vitrege care împiedică salvatorii să ajungă ușor la cei care sunt în pericol.

3. O destinație frumoasă și mortală

Una dintre destinaţiile cele mai primitoare este și una dintre cele mai mortale. Insula Vanuatu din Pacific are plaje fantastice, dar se confruntă adesea cu cutremure, tsunami, precum şi cicloane, dar şi vulcani activi.

2. Tobogan pe un vulcan activ

Partea exterioară a vulcanului Cerro Negro din Nicaragua a fost transformat în tobogan pentru doritorii de senzații tari, care alunecă pe pietrișul fierbinte cu viteza de 68 de km la oră. Vulcan a erupt ultima dată în 1999, dar ghidul jură că știe dacă vulcanul este pe cale să erupă.

1. Poteca de pe Muntele Huashan, China

Xian (Muntele Huashan - China) este o zonă destul de aglomerată, ținând cont de condițiile în care se desfășoară ”plimbarea”. Ascensiunea, respectiv coborârea, se face pe o singură potecă,  cu o lățime de maxim 30 cm,  fără niciun fel de protecție. În condiții de vreme bună, se poate escalada - cu greutate, dar se poate. Imaginați-vă însă cum ar fi să plouă sau să ningă! Sau mai bine nu...

Sursa: sky-today.com (Traducere Alice Boboc)

Distribuie/Salveaza

Am infruntat strazile pustii si intunecate ale fiecarei parti din iad. Mi-am blestemat plamanii ca ma obligau sa respir. Am trecut prin ore, minute si secunde de cosmar. Am avut vise ce ardeau in flacari dimineata. Am inaintat spre tot ce ma putea ucide, rupe in bucatele si evapora de pe aceasta lume. Singura…

Oricum singura am fost intotdeauna. Cred ca am spus prea multe ca sa mai conteze ceva. Ochii mei, de fapt, dezvaluie adevarul chiar de vreau sa-l ascund. Si totusi… intr-o zi o sa privesc inapoi si poate o sa ma gandesc ca in anumite situatii trebuia sa ma port diferit. Care ar fi fost diferenta? As fi o persoana mai buna? As reusi sa schimb ceva? Deciziile pe care le facem ne definesc, dar uneori trebuie sa infruntam atat de multe inca clacam. Oamenii poate au asteptari prea mari. De la mine sigur au avut. I wish I was the verb ‘to trust’ and never let you done. But I’m not. Si din cauza asta am sfarsit prin a-i dezamagi pe toti. Poate multi dintre ei nici nu conteaza, dar m-am dezamagit pe mine.

Si sentimentul asta de neputinta, de inutilitate, de singuratate ma sfasie incet, incet. Singuratate, da, am spus singuratate! I wish I was a sailor man, with someone waiting for me. Pe mine cine ma asteapta ? Cine si-ar pierde timpul cu cineva ca mine? Am ajuns la concluzia ca tuturor le-ar fi mai bine daca nu m-as afla prin preajma.

Am avut acum cateva luni un vis groaznic: Am murit impuscata de catre bunicul meu. Partea ciudata este ca desi zaceam intr-o balta de sange, eram perfect constienta de ceea ce se intampla in jurul meu. Momentul in care au aparut parintii a fost groaznic ‘Aa, s-o ducem in casa’. Asta a fost reactia lor. La priveghi, toti cunoscutii treceau pe langa sicriu fara sa-mi daruiasca macar o privire, sa nu mai vorbesc de vorbe. Atata indiferenta, nepasare, de parca nu m-ar fi cunoscut. Sa vezi ca esti lasat in spatele de persoanele pe care le iubesti atat de mult este mai rau decat sa pasesti prin acele strazi ale iadului. Mi-e frica de visul asta. Mi-e frica pentru ca in ultima perioada asa m-am simtit si nu e nicio modalitate sa indepartez senzatia asta.

Nu vreau sa raman singura...

Ianuarie 2011

Distribuie/Salveaza

Image link

Fizic...

Ne-am iubit rapid,

Doar un anotimp.

Si a trecut timp,

Iar afara-i cald, insa-n

Suflet e frig iar.

A venit iarna din nou,

Nu-i nimic nou.

E aceeasi presiune,

Ce-mi preseaza sufletul

Si trupul la

Mare adancime.

De aici din adancuri

Nu vad inca raze

De lumina,

Nu exista nimeni care

Sa poarte vre-o vina.

Am multa stima,

Pentru ce-ai sadit la mine-n

Cap si in inima,

Pentru ca am strabatut

Galaxii noi prin ochii tai

Si-n fiecare clipa, vie,

Am trait o reverie.

M-ai scapat din mizerie.

Acum, am ochii spre cer,

Mainile-mpreunate-n barbie...

Ingenunchiat Doamne,

Iti multumesc Tie,

Pentru fiecare vers trait,

In trei luni de poezie!

Distribuie/Salveaza

Salutare si bine v-am gasit la o noua editie a Blogstorming!

Tema de astazi a discutiei vizeaza in mod direct perceptia oamenilor referitor la Divinitate, dar mai ales modul de manifestare a acestor perceptii! Cunoastem cu totii ca peste tot in lume, Divinitatea, fie ca este vorba de Dumnezeu, Budha, Allah sau orice alta forta supranaturala, aduce cu sine si o serie de manifestari, unele care depasesc orice limita a inchipuirii umane, care sfideaza orice logica, dar mai ales care ii fac pe oameni sa fie fanatici, sa creada in absolutul divinitatii pe care o adora si sa puna in umbra orice alta forma de supranatural!

Intrebarile, generalizate, legate de aceasta tema sunt urmatoarele:

-crezi in Dumnezeu, Allah, Budha sau orice alta forma de divinitate?

-poti explica intr-un mod cat mai rational de ce crezi in existenta divinitatii?

-exista vreo diferenta intre divinitatea pe care o adori tu si cea/cele pe care le adora ceilalti?

-sunt cartile sfinte, de exemplu Biblia sau Coranul, detinatoarele tuturor raspunsurilor al tuturor intrebarilor legate de divinitate, pentru fiecare religie in parte?

-este religia cea care defineste, atribuie si impartaseste  forma corecta a unei forte supranaturale care ne vegheaza pe toti?

-ai incercat vreodata sa afli mai mult decat ti s-a spus, decat ai fost invatat sa crezi? -daca da, ne spui si ce ai aflat?

-daca ar fi sa ne spui cum iti inchipui divinitatea, ce forma ar avea, care ar fi aceasta forma?

-daca nu crezi in divinitate si in existenta nici unei forme/forte supranaturale care vegheaza si ghideaza viata, care este perspectiva asupra existentei vietii din perspectiva ta?

Acestea fiind intrebarile, sa purcedem la o dezbatere care cred ca eu ca ne intereseaza pe toti!

Distribuie/Salveaza

te privesc cu mirarea copilului care am fost întotdeauna: ai albit şi parcă începi să semeni tot mai mult cu bunicul. aceleaşi mâini brăzdate de ani, aceeaşi frunte ninsă.  te-a nins tată şi ţi-e trupul mărunt, ca o spinare de pasăre în iarnă.

mi-ai spus să mă aşez lângă tine şi stăm amândoi, unul lângă celălalt, ca două picături ale aceluiaşi sânge. nu ne spunem nimic, mărunţelule, căci ce ar mai fi de spus? te privesc şi stau lângă tine. oare mă crezi dacă îţi spun că mi-e dor? văd curgând în venele tale toate amintirile copilăriei mele şi îmi amintesc, nu ştiu de ce, cum mă aruncai în sus... "până la cer, tată! până la cer!" şi hohotele de râs ascunse în ceaşca plină de cacao şi privirile pline de înţeles pe lângă prăjitura aburindă a mamei.

stau lângă tine şi un dor alb de tine mă înconjoară, tată. un dor ca de zăpadă.

iar muzica pe care v-o propun vine de la eric clapton... my father's eyes

Distribuie/Salveaza

       ''Cuvinte pe Portativ!-pentru cei cu suflet de artist!''

Un joc! Nu un concurs, doar o provocare pentru suflet și pentru condei.

Nu-i greu. E nevoie doar de puțină atenție și multă iubire de muzică.

Iată provocarea:

În fiecare zi de marți va fi publicat un articol în care, sub numele Cuvintelor pe Portativ, se va afla un mic text. Pe voi vă lăsăm să propuneți, prin comentariu la postarea respectivă sau prin postare pe propriul blog (în care faceți și trimitere spre articol), o melodie (sau mai multe) care completează starea din fragment sau pe care pasajul respectiv v-a adus-o în minte.

În această săptămână:

Ajunşi la gară, pe peronul aglomerat, stăteam, eu şi tata, unul în faţa celuilalt şi ne priveam, de parcă ar fi fost prima oară când ne vedem.

Şi-a venit trenul... I-am sărutat mâna tatei şi l-am îmbrăţişat atât de tare, încât am avut impresia că-l sugrum. Apoi am dat mâna şi ne-am salutat de plecare ca doi adevăraţi domni, iar tata a zis cu o voce caldă:

– Nu uita! Învaţă!

Şi m-am urcat în tren şi m-am aşezat lângă geam, şi i-am făcut cu mâna tatei până când gara a devenit doar o umbră estompată în pustiu, iar ultimele lui cuvinte mi-au răsunat în minte, printre ploaia de lacrimi iscată din senin:

„– Nu uita! Învaţă!"

Inspirație!

Distribuie/Salveaza

Doua saptamani au trecut si nu am curajul sa o sun sau sa ii dau vreun sms. Mi-e dor de ea. De parfumul ei. De gustul ei. Nu am vrut sa o deranjez, probabil are viata ei acolo. La scoala merg degeaba, nu reusesc sa fiu atent. Am in casti non- stop melodia ce o ascultam cand s-a apropiat de mine. Imi aminteste de ea. De cele doua zile superbe. Oare de ce nu m-a cautat ea? Sigur m-a uitat…

E vineri. Nu m-am dus la scoala. Ai mei au plecat la tara pentru ca bunica se simte rau. Eu ma simt rau, stiind ca ea se simte rau. Lucrez la un proiect pe care trebuie sa il prezint saptamana viitoare. Imi suna telefonul. E Ema. Raman socat cu telefonul in mana, pana la urma raspunzandu-i:

-          Buna..

-          Ce faci?

-          Pe-acasa…am un proiect de facut.

-          Aa..ma poti lua de la gara? (ce? Cum? unde? Ce nebunie a mai facut???)

-          Poftim..? Gara? Brasov? intreb socat

-          Da..

Tac. Nu imi venea sa cred. Ea m-a abordat in centrul orasului si acum ea vine in Brasov sa ma vada.

-          Sau nu mă lua. Numai... Sunt în oraș. Mă duc să mă plimb prin centru. Anunță-mă dacă ai chef de mine. Spune repede si inchide, neavand timp sa ii mai zic ceva.

E la gara, vine in centru. Nu stiu pe care parte poate merge asa ca ma grabesc. Iau cheile de la masina mamei ca sa ajung mai repede. In Centrul Civic parchez si o sun, sperand sa imi raspunda.

-          Hei…unde esti?

-          Nu stiu..am pornit de la gara si am ajuns ..am ajuns nu stiu unde.

-          Zi-mi pe acolo ceva ce vezi.

-          Un parc.

-          Sunt skateri pe acolo?

-          Da.

-          Vezi o cladire darapanata pe care scrie Hidromecanica?

-          Da.

-          Bun. Te duci in parcul de copii de langa skateri si ma astepti acolo. Ok?

-          Bine..

Am simtit-o distanta. Normal, boule daca nu ai sunat-o timp de doua saptamani si acum reactionezi ca un tampit cand iti zice ca a venit  sa te vada. Imi bate inima din ce in ce mai tare, apropiindu-ma din ce in ce mai mult de parc. O vad stand trista pe o banca.

Ma asez langa ea si o imbratisez. Incepe sa imi planga in brate.

-          Imi pare rau, ii zic. Ma tem de ce urmeaza cand o simt cum tremura in bratele mele.

-          Nu ai de ce.. Trebuia sa te anunt ca vin. De fapt, nu trebuia sa vin.

-          Linisteste-te. Acum esti aici.

-          De ce nu mi-ai dat niciun semn de viata? Am fost o aventura de doua zile?

-          Nu. Exclus. Mi-a fost frica sa nu ma cumva sa ma respingi. Sau sa ai o alta viata acasa la tine. Nu stiu. A fost prostie, stiu…dar nu stiam cum sa fac. Am vrut sa te sun de zeci de ori si inchideam chiar inainte sa sune. Am inceput sa iti scriu zeci de mesaje si ramaneau netrimise..imi pare rau.

-          Si totusi..nimic

-          Imi pare rau, sincer..nu mai plange te rog, ii spun stergandu-i  lacrimile. Bagaje ai?

-          Nu?

-          Cum nu? Ai venit cu ce? Cu mainile in buzunar?

-          Da, imi spune zambind. In sfarsit mi-a zambit. Imi era dor.

-          Bine, hai sa mergem.

-          Unde?

-          Nu stiu, vedem.

Urcam in masina si mergem acasa la mine. Imi lasase mama ceva mancare, mancam apoi iesim sa ne plimbam prin centru. O simt distanta. Dar incepe sa imi zambeasca la fel ca in weekendul petrecut impreuna. Acum eram doar noi, fara gramada de colegi si profesori. O duc pe sub Tampa, unde nu am fost data trecuta. Mi-am luat aparatul foto si am inceput sa ii fac poze. Era modelul meu.  Am inveselit-o cu indicatiile ce i le dadeam. Apoi ne-am dus in parc. Ne-am dat ca niste copii pe toate cele: leagane, tobogane, balansoare. Seara am dus-o la Belvedere sa vedem apusul. A fost prima oara pe ziua asta cand s-a apropiat cu adevarat de mine. Am putut sa o tin in brate. Apoi am avut curajul sa o sarut. si m-a lasat….

Am stabilit ca o sa o duc eu acasa duminica dimineata, inainte sa ajunga parintii ei.

Seara ne-am intors la mine. Eram singuri. Am comandat o pizza pentru ca nu stiu sa gatesc si pe ea nu voiam sa o las. Am facut focul in semineu si am ales sa ne uitam la un film. Acum aveam curajul sa o sarut. Nu imi mai era teama ca ma respinge.

Era bine. Era senin.

Distribuie/Salveaza