primele semne se ridicau încet, ca o răsuflare grea, aburită, venită de undeva din adâncul pământului, ca o trezire la viaţă, la joacă, după un lung somn, prea lung. în curtea micuţă, tivită de betoanele care o strângeau, fără să o poată supune cu adevărat, fetiţa ieşise afară deodată cu soarele care o privea cu ochi senini, veseli. din spatele dantelelor care încadrau fereastra cu spuma lor albă, zâmbea o bunică cu chip de turtă dulce şi părul nins, pieptănat într-un coc spaniol.

fetiţa râdea. roşie în obraji, acel roşu pur, al copilăriei fără griji, mica fiinţă contrasta izbitor cu grădina în care se mai vedea pe la colţuri un semn timid de zăpadă murdară, topită, amestecată cu zâmbetul noroios al pământului în care seva clocotea aşteptând.

ceva mai încolo, pe când soarele va fi mai harnic, grădina aceasta va semăna cu un covor ţesut de mâinile pricepute ale bunicii, un covor de iarbă şi flori pe care fetiţa, ştia deja, va trebui să le ferească cu grijă de strivire, fie ea şi din neatenţie. tufe mari de trandafiri aveau să se înalţe semeţ, până târziu, în umbrele toamnei, dăruindu-şi iar şi iar culoarea şi înfoiala parfumată, glicine şi lalele aveau să râdă iar, ca în alţi ani, deocamdată însă nu, pământul nu îşi arătase semnele, culorile, aşa că fetiţa putea să alerge cu paşii ei mici, mărunţi, de care se lipiseră parcă, uşor cochet, două cizmuliţe delicate, încălţări de lac pe care stropi minusculi de noroi începuseră să apară. deasupra cizmelor lungi, de mică domnişoară, se ghiceau ciorapii albi, călduroşi şi tivul unei rochiţe cadrilate, peste care curgea mândru un paltonaş roşu pe care râdeau ca nişte bomboane lucioase, două şiraguri de nasturi. pe cap, fetiţa avea o boneţică asortată din care ieşeau de o parte şi de cealaltă, bucle negre, răsfăţate, încadrându-i chipul luminos, cu ochi migdalaţi şi veseli, iar în mâinile mici purta cu grijă, ca pe o preţioasă comoară, un iepuraş incredibil de alb, atent la fiecare mişcare şi adiere de vânt.

fetiţa alerga fericită. bunica o privea. de sus, din înaltul cerului se porni un vânt cald, blând, primăvăratic, adus parcă de îngeri în grădina cea mică şi în cântecul lui se auzi şoptit, ireal:

- iată! întâia floare..- curând se va trezi şi primăvara. curând.

bătrânul din cer zâmbi alb, cald. copilul îi răspunse.

Distribuie/Salveaza