bolnavă ţi-s pe patul de şoapte

şi-un clopot sună stins orele,

trecutele ore din vremea albastră,

când caii tropoteau năvalnic

în mine.

bolnavă ţi-s. pe ochi şi pe coapse

erupţii de sălbăticie se nasc

pulsând, fremătând,

chemând dorul de pustie,

cel niciodată stins, niciodată aprins.

fă-mi un pat de nuiele,

abia atins de mugur şi vânt

şi du-mă cu el în adâncul pădurii,

sânge de mesteacăn să mă mistuie,

sânge de noapte să mă trezească.

numai lepădându-mi forma de om,

cea blândă,

voi reveni la mine însămi.

du-mă şi lasă-mă acolo, în pădure,

rănile mă vor mistui,

rănile mă vor aprinde,

redându-mă mie,

întreagă,

abia apoi, în tropot

şi-n cântec de vânt

am să te caut iar,

am să te aduc,

să mă reînveţi,

să mă regăsesc,

cal fericit sub căpăstru.

Distribuie/Salveaza